Astăzi, 24 octombrie, Curtea Supremă de Justiție urmează să examineze azi dosarul fostului Traian Băsescu vs. președintele R. Moldova, Igor Dodon, în care fostului președinte al României i-a fost retrasă cetățenia R Moldova.

Traian Băsescu a contestat decizia Curții de Apel Chișinău prin care magistrații i-au dat dreptate președintelui Igor Dodon în decizia de a-i retrage primului cetățenia R. Moldova.

Curtea de Apel Chișinău a menținut, la 10 mai 2018, decizia Judecătoriei Chișinău care i-a dat dreptate președintelui Igor Dodon

În ianuarie curent, Judecătoria Chișinău a respins cererea lui Traian Băsescu depusă împotriva lui Igor Dodon „ca fiind neîntemeiată” și constata că decretul lui Igor Dodon este legal.

În context, Partidul Unității Naționale va desfășura un flashmob în fața Curții Supreme de Justiție, în legătură cu examinarea în ultimă instanță a dosarului cetățeniei Republicii Moldova a ex-președintelui României, președintele de onoare al Partidului Unității Naționale, domnul Traian Băsescu. 

Evenimentul va avea loc cu începere ora 11:00, în fața Curții Supreme de Justiție din strada Petru Rareș 18.