Două cărți vechi de peste 100 de ani au fost depistate ieri de vameșii de la Leușeni într-un microbuz care se întorcea din Danemarca.

Volumele, care datează din anii 1875 și respectiv, 1895, erau ascunse sub unul dintre scaunele pasagerilor. Ulterior, în cadrul cercetărilor, s-a stabilit și posesorul acestora – o tânără de 25 de ani, domiciliată în orașul Căușeni.

Ambele exemplare urmează a fi transmise Muzeului Național de Istorie a Moldovei pentru efectuarea expertizei.

În cazul în care, expertiza va stabili că acestea reprezintă valori culturale, va fi inițiat un dosar penal în baza art. 248 alin. (4) al CP al RM.

Potrivit prevederilor legale, trecerea peste frontiera vamală a valorilor culturale, tăinuite de la controlul vamal, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 8 ani.