Deşi are, încă de astă vară, 12 milioane de lei pentru achiziţia de autospeciale, Primăria Chişinău riscă să nu facă față zăpezilor de la iarnă tocmai din lipsa utilajului special. S-a tergiversat întocmirea caietului de sarcini, a declarat şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie, Vitalie Butucel.

Adrian Boldurescu, șeful Exdrupo a declarat după ședința de azi a primăriei că „toate autospecialele au rama sudată”.

„O spun nu pentru a mă absorbi de responsabilitate dar pentru a atenționa. Dacă voim avea o iarnă mai blândă, atunci nu cred că va fi o problemă. Dacă va fi o iarnă mai grea cum a fost anul trecut atunci există riscul ca noi să nu putem face față”, a declarat Boldurescu.

Șeful Direcţiei generală transport public şi căi de comunicaţie, Vitalie Butucel a precizat că la începyutul anului au fost alocate patru milioane de lei pentru a procura autospeciale.

„Ulterior s-a majorat suma până la 12 milioane de lei pentru a cumpăra aceste utilaje pentru că cele patru erau prea puține. Sperăm ca grupul de lucru să reușească să achiziționăm aceste utilaje. Tot anul s-a putut achiziționa aceste autospeciale iar acum cineva trage semnal de alarmă. S-a întins cu ciaetul de sarcini până acum și nu s-a reușlit achiziționarea utilajului”, a declarat Butucel.