Descoperire macabră în sudul țării, după ce cadavrele a doi soți au fost găsite de vecini în locuința acestora. Tragedia a avut loc în dimineața zilei de ieri, 18 octombrie, în jurul orei 09:22, în localitatea Munteni din raionul Cimișlia.

Solicitată telefonic, Cristina Vicol, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Cimișlia, a declarat pentru Deschide.MD că cei doi soți, bărbatul în vârstă de 66 de ani și soția sa în vârstă de 64 de ani, ar fi fost depistați de către vecini care au alertat poliția.

Potrivit Lilianei Pușcașu, ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații Urgente „se presupune că cei doi s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de o sobă defectă, dar cauzele exacte ale morții se vor afla după ce vor fi efectuate toate expertizile de rigoare”.

Conform statisticilor deținute de IGSU, de la începutul anului 2018 până la începutul lunii octombrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, au avut loc 41 de cazuri de intoxicații, 13 dintre care s-au soldat cu decesul a 18 persoane.