La 11 octombrie a.c., în or. Bender s-a întrunit Comisa Unificată de Control (CUC) într-o ședință prezidată de conducătorul Delegației Republicii Moldova.

La propunerea Chișinăului, CUC l-a aprobat în calitate de expert pe comisarul-șef Liviu Baziuc, șef al Inspectoratului Național de Patrulare al Inspectoratului General al Poliției al MAI al Republicii Moldova.  

Ulterior, Comisia a audiat raportul săptămânal al Comandamentului Militar Întrunit privind situația din Zona de Securitate în perioada 3-9 octombrie 2018.

În cadrul dezbaterilor, Delegația Republicii Moldova s-a adresat tuturor componentelor CUC cu o declarație (se anexează) cu privire la un nou caz de încălcare de către struсturile de forță transnistrene a drepturilor și libertăților cetățenilor în Zona de Securitate. Declarația se referă la cazul din 3 octombrie a.c., când au fost  reținuți muncitorii SRL ”Contava Com”, care efectuau lucrări în s. Corjova r-l Dubăsari, în cadrul unui proiect social de amenajare  a acestei localități.

În contextul incidentului menționat supra, Delegația Republicii Moldova a intervenit repetat cu propunerea de a elabora în comun un nou mecanism de activitate a Comandamentului Militar Întrunit, care să asigure reacționarea operativă a observatorilor și comandamentelor militare din cadrul Misiunii de pacificare în cazul acțiunilor nelegitime desfășurate în Zona de Securitate de către structurile de forță și formațiunile paramilitare neatribuite Forțelor de Menținere a Păcii.

Următoarea ședință  a CUC va avea loc pe 18 octombrie 2018.