Cristina, tânăra de 14 ani din Străşeni, corpul neînsufleţit al căreia a fost găsit într-o casă părăsită din centrul oraşului, a fost ucisă cu sânge rece de prietenii săi. Şeful Inspectoratului de Poliţie Străşeni, Petru Scoarţă, a declarat pentru Deschide.MD că trei tineri sunt bănuiţi de comiterea crimei: unul de 15 şi altul de 16 ani au fost reţinuţi, iar al treilea este cercetat în stare de libertate, deoarece are numai 13 ani.

Sursa citată ne-a mai spus că toţi trei bănuiţi şi-au recunoscut vina şi au povestit în detalii cum au omorât-o pe tânără. Am încercat să aflăm şi alte detalii, dar atât şeful IP Străşeni, cât şi reprezentanţii IGP au refuzat categoric să ni le ofere - o atitudine inexplicabilă deocamdată pentru noi, în condiţiile în care reţinuţii şi-au recunoscut vina şi nu mai poate fi invocată periclitarea anchetei.

Am reuşit, în schimb, să vorbim cu procurorul oraşului Străşeni, care ne-a declarat că, potrivit mărturiilor depuse de tinerii reţinuţi, aceştia ar fi comis crima la iniţiativa celui de 15 ani - care, de altfel, era într-o relaţie de prietenie cu victima.

"Între ei s-a iscat un scandal, dar asta s-a întâmplat mai înainte, inclusiv în timpul zilei respective. Erau mai mulţi implicaţi în el, dar o parte dintre persoane s-au retras. Spre seară, cearta a continuat între victimă şi unul dintre băieţii reţinuţi, cel din urmă îndemnându-i pe alţii doi să se implice în fapta comisă", ne-a spus acuzatorul de stat, spunând că motivul certei nu este foarte clar deocamdată.

Au omorât-o în bătaie "cu pumnii şi alte obiecte care erau în acea casă aflată în construcţii: scânduri, cărămizi...", a continuat procurorul, precizând că cele întâmplate au avut loc vineri, în jurul orei 11 noaptea. 

Nu a fost o crimă premeditată, dar nici nu a fost din imprudenţă. 

"Au făcut-o intenţionat, dar nu au planificat acest lucru dinainte. Din câte povestesc ei, parcă prieteneau cu victima şi nu putem spune că erau inapţi... Ei vorbesc adecvat şi, după comportamentul lor, nu credem că ar avea probleme de ordin psihiatric. Totuşi, se face o expertiză în acest sens", a spus procurorul. 

(UPDATE 14:05) În acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru omor intenţionat. Anchetatorii examinează și versiunea unui viol, deoarece victima a fost găsită dezbrăcată. Mai mult, procurorii au declarat pentru Publika TV că fostul iubit al Cristinei ar fi prieten cu autorul jafului produs acum o săptămână asupra unei bănci din Strășeni.

Sursa citată a luat legătura şi cu autorităţile locale care spun că cei patru adolescenţi se aflau la evidenţa asistentului social. Cu câteva zile înainte de crimă, aceștia au fost chemaţi la primărie, împreună cu părinţii, pentru a discuta despre comportamentul lor, însă nimeni dintre ei nu s-au prezentat.

"Sunt copii din familii social-vulnerabile, educați de un singur părinte sau cu părinţi plecați peste hotare. Am îndreptat materialele Inspectoratului de Poliție, ca părinții să fie trași la răspundere", a menţionat Elena Stolear, specialist din cadrul primăriei Strășeni.

Amintim că tânăra a plecat vineri la şcoală, dar nu a mai ajuns acasă. Sâmbătă, mama fetei a alertat poliţia care, potrivit ProTV, ar fi purces la căutarea ei, însă nu a intrat să verifice clădirea cu pricina, chiar dacă unii martori spuneau că ar fi văzut-o pe Cristina acolo, plângând. Ulterior, rudele fetei au apelat la ajutorul voluntarilor pentru a o căuta. Corpul ei a fost găsit ieri într-o clădire aflată în construcţii, din imediata apropiere cu sediul Consiliului raional Străşeni.