Dosarul grădinițelor // Comisia educație cheamă mâine la raport mai mulți șefi de instituții

Comisia parlamentară pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media va organiza joi audieri pe marginea situației în domeniul alimentației din grădinițele Capitalei. Deputații vor audia reprezentanții mai multor instituții de resort vizate.
Solicitat de reporterul Deschide.MD, președintele Comisiei, Vladimir Hotineanu, a declarat că la ședință sunt invitați reprezentanții Ministerului Educației, Ministerului Finanțelor, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Agenției pentru Protecția Consumatorilor, Centrului Național de Sănătate Publică și Centrului de Sănătate Publică al municipiului Chișinău, Centrului Național Anticorupție și Primăriei municipiului Chișinău.
„Unele instituții sunt vizate în mod direct, altele în măsură mai mică, dar dorim să avem o informație completă la acest subiect. Cel mai probabil, săptămâna viitoare vor avea loc audierile în cadrul ședinței plenare a Legislativului și trebuie să fim pregătiți”, a subliniat Hotineanu.
Amintim că joi, 24 noiembrie, procurorii și ofițerii Anticorupție au anunțat reținerea a 17 funcționari publici și reprezentanți ai agenților economici în dosarul licitațiilor trucate cu produse alimentare la școlile și grădinițele din Capitală, în total fiind bănuite 23 de persoane. Reprezentanții CNA au explicat că trucarea licitațiilor a avut loc prin aranjarea condițiilor de concurs pentru un anumit agent economic, participarea diferitor firme care în realitate erau gestionate de aceeași persoană sau oferirea de informații contra plată despre celelalte oferte prezentate. Suma mitei era de până la 10.000 de lei.