Vârsta de pensionare se propune să crească gradual de la 57 până la 62 de ani – pentru femei şi de la 62 până la 65 de ani – pentru bărbaţi. Creşterea anuală ar fi de şase luni şi se va aplica din ianuarie 2017. Aşa prevede proiectul de lege privind reforma sistemului de pensii, înaintat spre consultări publice de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

De asemenea, proiectul prevede majorarea stagiului necesar de cotizare: pentru femei – de la 30 la 33 de ani, iar pentru bărbaţi –  de la 33 la 36 de ani. Potrivit autorilor de proiect, aceste măsuri vor contribui la o creştere semnificativă a contribuţiei cetăţenilor la finanţarea sistemului de pensii. În acelaşi timp, atingând stagiul de cotizare necesar, cetăţenii vor putea să se pensioneze înainte de termen. Persoanele care vor continua să activeze după stabilirea pensiei, vor beneficia de o pensie recalculată, transmite IPN.

Documentul prevede lansarea unui nou serviciu – calculatorul online de pensii. Acest calculator va oferi cetăţenilor oportunitatea să-şi calculeze viitoarea pensie. Mărimea pensiei va depinde de contribuţiile achitate.

De asemenea, proiectul de lege instituie obligativitatea asigurării sociale pentru proprietarii sau arendaşii de terenuri agricole şi pentru angajaţii structurilor de forţă. „Reforma sistemului de pensii va pune semnul egalităţii între toate categoriile de cetăţeni angajaţi în câmpul muncii. Egalitatea presupune obligativitatea tuturor de a plăti contribuţii de asigurări sociale. Scutirea de la obligaţia privind plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru agricultorii neangajaţi, cât şi a angajaţilor din structurile forţă a determinat reducerea semnificativă a numărului de contribuabili la sistemul de asigurări”, se menţionează în nota informativă a proiectului.

Totodată, va fi unificată modalitatea calcul a pensiilor de asigurări sociale pentru unele categorii de cetăţeni, cum ar fi deputaţi, membri ai Guvernului, funcţionari publici, aleşi locali, judecători, procurori şi va fi exclus ,,stagiul special” din sistemul public de asigurări sociale pentru a reduce inechităţile din sistem.

Ministerul Muncii susţine că cele mai mari provocări cu care se confruntă sistemul de pensii sunt numărul mic al contribuabililor şi a cotelor de contribuţii sociale la sistemul de pensii, vârsta de pensionare diferită, îmbătrânirea populaţiei şi migraţia forţei de muncă, condiţii inechitabile de pensionare, economia informală şi munca nedeclarată.

Dacă proiectul de lege va fi adoptat în varianta prezentată, o singură instituţie va stabili şi achita pensiile – Casa Naţională de Asigurări Sociale.