Premierul Filip a dat dovadă azi, la ședința Guvernului, de un comportament dur în raport cu ministrul Agriculturii, Liviu Volconovici. Referindu-se la intenția celui din urmă de a propune un parteneriat public privat pentru căminele studențești aflate între strada Pușkin și bd. Grigore Vieru, Filip a spus: așa ceva nu va trece prin Guvern. Anulați orice discuții.

„Dle. ministru, este cazul să anulați acest ordin și să dați posibilitatea studenților să stea acolo unde se simt bine. O să solicit Corpul de Control să verifice legalitatea acestei decizii. Nu faceți economii pe studenți, economiile le puteți găsi în sistemele de irigare despre care am vorbit ieri. Multe milioane de lei sunt acolo și cu aceste milioane de lei am putea să pornim mai multe proiecte”, a menționat prim-ministrul.

Ministrul a încercat să dea explicații, la care Filip a continuat pe o notă agresivă: „Eu nu v-am întrebat nimic acum!”.

Ministrul și-a cerut scuze pentru încercarea sa de a interveni cu explicații la subiect. 

Cele 3 cămine urmau să fie acordate, în cadrul unui parteneriat public-privat, unei firme de construcții, care, în schimb, ar urma să facă reparații în universitate.

„Eu înțeleg că este un cartier foarte bun, foarte mulți râvnesc acest cartier dintre Pușkin și Grigore Vieru. Da, este bun pentru construcții și cred că ar costa o sumedenie de bani. Dar nu vă chinuiți, pentru că nu o să treacă prin Guvern niciun parteneriat public-privat. Nu o să pună nimeni mâna pe acest teren de pământ”, i-a spus premierul ministrului Agriculturii.

Alte știri de la ședința azi:

Filip pune din nou tunurile pe Vamă. A cerut să fie returnate taxele vamale plătite de-o familie

Filip, mesaj dur către ministrul Agriculturii. „Nu căutați pe Wikipedia, copiați legea din România”

Premierul îl amenință cu demisia pe șeful ANTA