Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a venit cu un mesaj de susținere în adresa șefului statului după implicarea acestuia într-un accident rutier. „Dincolo de competiția politică, indiferent de simpatii și antipatii, trebuie să rămânem oameni", a scris Candu.

„Am discutat cu președintele Dodon ca să mă asigur că este bine după accidentul auto în care a fost implicat. Dincolo de competiția politică, indiferent de simpatii și antipatii, trebuie să rămânem oameni. Comentariile care au invadat spațiul public m-au dezamăgit. Trecem printr-o criză de moralitate când lupta pentru putere este pusă mai sus decât compasiunea și omenia. Personal, am trecut printr-o tragedie în familie legată de un grav accident auto. Recuperarea a fost grea, dar posibilă datorită susținerii de care am avut parte", a mai subliniat speakerul.

Candu a mai adăugat că fiecare trebuie să dea dovadă de respect, indiferent despre cine ar fi vorba.

„În istorie țările și societatea s-au dezvoltat și au avut salturi calitative numai împinse de emoții pozitive și încredere. Dezvoltarea statului nostru și a noastră ca societate este posibilă numai prin toleranță, respect reciproc și grijă. Indiferent că acesta este Președintele Republicii Moldova, cei 7 cetățeni turci și familiile lor sau alți oameni, compasiune, înțelegere și respect trebuie sa fie pentru toți. Dle Președinte Dodon Igor, recuperare cât mai grabnică. Sănătate familiei și celorlalți implicați în accident", a conchis președintele Parlamentului.

Amintim că Igor Dodon, fiul său mijlociu și mama sa au fost implicați astăzi într-un accident rutier, pe traseul Strășeni-Călărași. În urma impactului, mașina șefului statului s-a răsturnat. Președintele și membrii familiei sale s-au ales cu câteva zgârieturi și vânătăi. Șoferul camionului cu care s-a ciocnit cortegiul s-a ales cu traumatisme cranio-cerebrale (comoție cerebrală) și este internat la Spitalul din Strășeni.