Operațiune SIS: Șapte cetățeni turci, expulzați din R. Moldova

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) informează că șapte cetățeni străini, suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări, au fost declaraţi indezirabili de către organele competente şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova.
Instituția mai spune că „acțiunile cetățenilor au fost supuse monitorizării o perioadă și, după ce s-a confirmat existența riscului la adresa securității naționale, a fost luată decizia ca persoanele respective să părăsească imediat teritoriul Republicii Moldova”.
„În operațiunea complexă pe linia prevenirii amenințărilor la adresa securității naționale, desfășurată concomitent în mai multe localități din țară, a fost antrenat Centrul Antiterorist al SIS”, se spune într-un comunicat al SIS.
Amintim că șase persoane angajate la Liceul moldo-turc „Orizont” din Capitală au fost reținute de ofițerii SIS. Acestea sunt cetățeni turci. Printre ei este și un minor de 16 ani. Informația a fost difuzată de avocatul Promo-Lex Dumitru Sliusarenco. Ulterior două dintre acestea au fost eliberate ulterior și în final rămân patru persoane reținute.