Maia Laguta spune că nu a cedat Piața Marii Adunări Naționale nimănui, asta în condițiile în care ea și PLDM au depus solicitare la primărie pentru a petrece manifestații pentru astăzi în PMAN iar ulterior s-a decis ca aceste acțiuni să se petreacă concomitent în Piață.

„Eu când am venit azi dminieață și am văzut bardacul care se petrece am refuzat să particip la acest circ. Nu am cedat locul nimănui. Dar când am văzut că partidele despart oamenii și fac dezordinea care a o fac eu am refuzat să mai fac manifestația pe care o aveam preconizată”, a declarat Maia Laguta pentru Deschide.MD.

----------------------- Amintim că pe 21 august, după ce membrii Mișcării de Rezistență Națională „ACUM” au anunțat că vor să protesteze și pe 26 august în PMAN, la primărie a avut loc o ședință de lucru pentru a putea împărți piața, din motiv că au fost depuse mai multe solicitări. În urma discuțiilor aprinse solicitanții care au depus înștiințări la Primăria Chișinău privind intenția de a organiza manifestări publice în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) pe 26 august nu au ajuns la un numitor comun. Astfel, cele două tabere vor fi nevoite să împartă Piața frățește.

Chiar și așa, solicitanții nu au fost mulțumiți. Activista Maia Laguta, spunea că a solicitat prima dreptul de a organiza o manifestație în PMAN pe 26 august, a cerut conducerii Primăriei să emită o dispoziție în care să se stipuleze faptul că are prioritate. 

----------------------------------- Azi dimineață primarul condamnat Ilan Shor a ocupat PMAN cu chifle, grătare și corturi, iar zeci de oameni se îndreaptă în mod organizat spre Piață. Aceștia spun că li s-a promis mâncare și bani pentru prezență. Deocamdată nu se cunoaște în baza cărei autorizații Partidul Shor desfășoară evenimentul în PMAN. Reprezentanții Poliției și cei ai Primăriei nu răspund la apelurile telefonice pentru a oferi un răspuns la această întrebare. Pentru ziua de astăzi, aveau autorizații pentru desfășurarea unor evenimente publice, PLDM (în numele Comitetului ACUM) și activista civică Maia Laguta. Protestul ACUM urmeazăsă înceapă la ora 14:00.