Protestatari violenţi au aruncat o substanţă cu miros urât, cel mai probabil acid butiric, în timpul vizitei cancelarului german, Angela Merkel, în oraşul Dresda, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate germane citate de site-ul RP-online.de şi de revista Bild.

Aproximativ 300 de simpatizanţi ai mişcării Pegida (Patrioţi Europeni contra Islamizării Occidentului, extremă-dreapta) şi ai formaţiunii Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta) au protestat în faţa Parlamentului regional din oraşul Dresda, capitala landului Saxonia. Manifestanţii au cerut demisia cancalerului Germaniei.

Cu puţin timp înainte de venirea coloanei oficiale, indivizi rămaşi neidentificaţi au aruncat fiole cu o substanţă urât mirositoare, au declarat surse din cadrul serviciiilor de securitate germane. Potrivit surselor citate, substanţa este acid butiric şi s-a evaporat rapid. Poliţia germană a iniţiat o investigaţie privind tentativă de atac.

„Criticile sunt binevenite, dar ne aduc şi preocupări”, a comentat Angela Merkel, subliniind că depune eforturi pentru repatrierea unor imigranţi extracomunitari. „Este clar că situaţia din anul 2015 nu trebuie să se repete şi că nu se va repeta”, a spus Merkel.

Peste un milion de imigranţi extracomunitari au ajuns în Germania în anul 2015.

Sursa: Mediafax.ro