Institutul de Medicină de Urgenţă a difuzat un comunicat în legătură cu starea de sănătate a unei paciente de 35 de ani, originară din Federaţia Rusă, care a suferit o ruptură de anevrism în timp ce se afla în Republica Moldova. Având în vedere riscurile majore pe care le implică transportarea pacientei în patrie, intervenţia chirugicală va fi efectuată în cadrul institutului amintit, imediat după ce starea de sănătate a pacientei va permite acest lucru, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în cadrul instituției a fost creat un consilium special format din academicianul Stanislav Groppa, directorul IMSP IMU, Mihail Ciocanu, vicedirectorul medical IMSP IMU, Serghei Ștepa, șeful departamentului clinic Neurochirurgie, Iulian Glavan, șeful Secției Neurochirurgie II, Roman Postolache, medicul curant, Dorin Boldouma și reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, pentru a discuta și soluționa acest caz.

Drept urmare s-a stabilit că pacienta acuza dureri de cap, grețuri și vome, simptome manifestate încă la data de 29.06.2018, în aceeași zi bolnava a solicitata intervenția serviciului 903, care i-a administrat tratament ambulator, dar starea de sănătate în urma tratamentului nu s-a ameliorat. Ulterior, la data de 02.07.2018, pacienta s-a adresat la Centrul Diagnostic or. Chișinău, acolo fiind consultată de medicul neurolog, indicându-i-se Tomografie Computerizată cerebrală, pacienta însă, din motive financiare, nu a efectuat investigația. La 03.07.2018 starea femeii se agravează, deoarece au apărut slăbiciuni în membre pe stânga și asimetria feței, pacienta solicitând repetat intervenția serviciului 903, fiind transportată la SR Nisporeni. Acolo starea de sănătate a bolnavei nu s-a ameliorat, de aceea, la data de 06.07.2018 a fost transferată în cadrul IMSP IMU.

În aceeași zi, pacienta a fost internată în Secția ATI STROKE, fiind investigată clinic și paraclinic, fiind diagnosticată cu ruptura anevrismului de arteră carotidă internă pe dreapta, hemoragie subarahnoidiană. După efectuarea măsurilor de stabilizare pacienta a fost consultată de medicul neourochirurg, cu recomandarea efecturării intervenției chirurgicale după epuizarea perioadei de angiospasm.

Astfel, la data de 10.07.2018 pacienta este transferată în Secția Neurochirurgie pentru supraveghere în dinamică și pregătire preoperatorie. Pe durata aflării în secție, starea generală a pacientei era relativ satisfăcătoare, stabilă. Aceasta manifesta comportament necooperant refuzând să primească tratamentul recomandat.

La data e 11.07.2018 pacienta este luată de către persoanele însoțitoare din staționar fără înștiințarea personalului medical, cu scopul de a o transporta de sine stătător în Federația Rusă. În timpul călătoriei cu autobusul de rută Chișinău-Sankt Peterburg, pacientei i s-a făcut rău fiind internată în SR Sîngerei. Iar la 13.07.2018, după stabilizarea pacientei, aceasta a fost transferată în regim de urgență prin intermediul Serviciului AVIASAN, sub supravegherea reanimatologului, la IMSP IMU, Secția Reanimare. S-a stabilit ruptura anevrismului de arteră carotidă internă pe dreapta, hemoragie subarahnoidiană și starea de conștiență dereglată. În urma efectuării Tomografiei Computerizate, medicii au depistat hemoragie cerebrală. Tratamentul în Secția Reanimare a durat până la data de 02.08.2018, ulterior fiind transferată în Secția neurochirurgie II.

După data de 02.08.2018 în cadrul instituției s-a prezentat mama pacientei din Federația Rusă intenționând să transfere bolnava în Federația Rusă, iar acolo să i se facă o intervenție chirurgicală. Medicii Secției Neurochirurgie II au explicat mamei pacientei tipurile de operații care se efectuează în aceste cazuri, riscurile care pot parveni până sau în timpul operației și perioada de timp după care este recomandată o astfel de intervenție chirurgicală.

În această ordine de idei, consiliul medical a luat decizia că riscurile transferării pacientei în Federația Rusă, la etapa actuală, sunt majore astfel încât intervențiea chirurgicală să fie efectuată în cadrul IMSP IMU, imediat după ce starea de sătătate a pacientei va permite acest lucru.Concomitent, Institutul de Medicină Urgentă optează pentru consultarea telefonică cu instituțiile de profil din Federația Rusă, în vederea schimbului util de informații și stabilirea unor acțiuni prioritare necesare ameliorării stării de sănătate a pacientei. În prezent starea generală a pacientei este de gravitate medie.

De menționat, că tratamentul pacientei Losiakova Irina, cetățeancă al Federației Ruse, a fost efectuat în conformitate cu Protocolul privind mecanismul de punere în aplicare a acordului privind asistența medicală acordată cetățenilor statelor membre ale Comunității Statelor Independente în cadrul procedurii de furnizare a serviciilor medicale și în deplină conformitate cu Acordul guvernelor statelor părți Țările CSI din data de 27.03.1997 "Cu privire la acordarea asistenței medicale cetățenilor statelor participante la Comunitatea Statelor Independente", iar informațiile apărute în presă vizavi de acest subiect au fost redate superficial, imparțial și nu corespund adevărului.

Părinții și rudele femeii s-au adresat Ambasadei Federației Ruse la Chișinău pentru ajutor, iar între timp, starea femeii se agravează și are nevoie urgent de operație.