Numărul total al întreprinderilor cu capital străin înregistrate în Republica Moldova la data de 1 august 2018 a constituit 11302. Cele mai multe companii provin din România, 1746 la număr, arată datele statistice ale Departamentului înregistrare și licențiere a unităților de drept din cadrul Agenției Servicii Publice. Cifra reprezintă 15,4% din totalul întreprinderilor străine care activează în țara noastră. Pe locul doi se situează Italia cu 1391 întreprinderi înregistrate, urmează Turcia cu 1302 firme și Ucraina cu 1154. Acestea sunt urmate de Federația Rusă, Germania, SUA, Israel și Cipru.

În același timp, Olanda ocupă prima poziție după capitalul investit. Cele 178 de companii olandeze au investit în țara noastră circa 2402 milioane lei. Peste 1732 de milioane de lei au investit întreprinderile italiene, iar 1919 mii de lei cele din Cipru. Capitalul investit de firmele românești constituie 1508 mii lei, iar al celor din Federația Rusă este de 1041 mii lei. Următoarele în clasament sunt întreprinderile din Germania, SUA, Austria, Marea Britanie și Elveția, care au investit între 434 de mii de lei și 682 mii lei.

30% din companiile înregistrate în țară au declarat ca gen de activitate comerțul cu ridicata, 23% - comerțul cu amănuntul, iar 12% industria prelucrătoare. În agricultură s-au lansat 6% din întreprinderi, iar în transport și comunicații 5%. Companiilor care au declarat ca gen de activitate tranzacțiile imobiliare sau hoteluri și restaurante le revine câte 4%. Celor care și-au propus să desfășoare activități financiare sau construcții le revine câte 2%. 

Datele statistice mai arată că 66% din întreprinderi au fost înregistrate în Capitală. În primele șapte luni ale anului curent în subdiviziunile ASP au fost înregistrate 3585 de întreprinderi noi.