Secretarul de stat al Ministerului Sănătății și Protecției Sociale, Rodica Scutelnic a stat de vorbă astăzi cu grupul de mămici care au protestat în fața ministerului împotiva diagnozelor false și administrării abuzive a substanțelor antibiotic, după ce medicul Mihai Stratulat a anunțat că grupul "Ask" își sistează activitatea.

„Examinarea cazurilor concrete ar putea arăta alte rezultate. Analiza a fost efectuată în baza statisticii. Le-am îndemnat pe mame să prezinte cazuri concrete de care dispun, le-am asigurat de confidențiale și vom prezenta cazuri concrete. (…) Nu avem dubii în competența comisiei. Totodată, pentru a exclude dubiile grupului de mămici, vom face evaluarea unor cazuri concrete”, le-a spus Scutelnic mămicilor.

Scutelnic a adăugat că ministerul nu are dubii în privința investigației care a verificat spusele lui Mihai Stratulat despre cele două spitale care ar pune diagnoza „pneumonie” la copii pentru a primi mai mulți bani de la Compania Națională de Asigurări în Medicină .

„Ministerul e deschis pentru comunicare, pentru că doar în procesul de discuții pot fi găsite soluții. Aș dori să mulțumesc mămicilor care au sesizat ministerul. Una din problemele abordate a fost comunicarea insuficientă, de asta le-am propus să fie parte a grupului de elaborare și implementare a politicilor și anume le-am propus să identifice cine din ele va fi parte a grupului care va revizui protocoalele clinice naționale pentru îmbunătățirea culturii comunicării între pacienți și medici”, a spus Scutelnic.

sssssssssssssssssssssMai multe mame, împreună cu copiii, au protestat în fața Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale împotriva stabilirii de către medici a diagnozelor false și a administrării abuzive a antibioticelor. Protestatarele au depus la minister și o petiție, cu peste patru mii de semnături.