Atenţie la purici! Mai multe blocuri din municipiul Bălţi sunt invadate de insecte. Localnicii luptă cum pot cu puricii, pentru că autorităţile nu au substanţele necesare pentru dezinsecţie. Neputincios în faţa paraziţilor, primarul a dat indicaţii subalternilor să ceară ajutor de la colegii din Botoşani, România.

De câteva săptămâni, puricii au devenit un adevărat coşmar pentru locuitorii unui bloc de pe strada Suceava din Bălţi. Dacă până nu demult, paraziţii le invadaseră subsolul şi scara blocului, acum aceştia au ajuns şi în apartamentele oamenilor.
  
Aproape 150 de subsoluri de bloc din Bălţi au fost invadate la propriu de paraziţi. Deşi au cerut ajutorul autorităţilor, oameni s-au văzut nevoiţi să lupte singuri cu puricii.   
 
Autorităţile susţin că deratizarea este acum imposibilă, deoarece serviciile specializate nu au dezinfectanţi. Procesul de achiziţie a fost amânat din cauza reorganizării Centrului de Sănătate Publică în Agenţia Naţională de Sănătate Publică. Dezinfectanţii vor fi disponibili, în urma licitaţiilor, abia în luna septembrie. Până atunci, oamenii sunt sfătuiţi să lupte cum pot cu puricii.
   
La rândul său, primarul Nicolae Grigorişin crede că în lupta cu puricii îi pot ajuta partenerii din România. El a dat indicaţii subalternilor să ceară ajutor colegilor din Botoşani, oraş cu care municipiul Bălţi este înfrăţit.
  
Zilnic, Agenţia Sănătate Publică din Bălţi primeşte aproape 30 de solicitări din partea locatarilor care cer să fie făcute urgent lucrări de dezinsecţie. 
Sursa: TVR.md