După o perioadă de doi ani, în care a pierdut legătura cu familia, un deținut minor și-a revăzut frații mai mici, alături de care a trăit emoții deosebite și clipe speciale. Amintirile, îmbrățișările și tot ce este legat de casa părintească au predominat și inundat chipurile celor dragi.

Într-un comunicat de presă al Autorității Naționale a Penitenciarelor Restabilirea legăturii cu familia a fost posibilă datorită administrației și asistenților sociali din Penitenciarul nr. 10 - Goian, care au inițiat procesul de căutare a rudelor și reîntregirea relațiilor.

Astfel, s-a constatat că părinții minorului de 17 ani se află în detenție, doi frați mai mici se află în grija unui centru de plasament, sora cea mai mică este în grija unei familii, iar de fratele mai mare nu se cunoaște nimic.

În acest context, administrația instituției, în colaborare cu Centrul de Plasament Temporar pentru copii „Curcubeul Speranței”  au întreprins măsurile necesare, organizând la 08 august curent, o revedere de suflet între frați. Reîntâlnirea a fost emoționantă, iar cei trei frați au promis că vor ține legătura pe viitor. 

Administrația instituției penitenciare a avut grijă să facă cât mai agreabilă întâlnirea minorilor, organizând o masă dulce și imprimându-le câte o poză ca amintire.

Menţionăm că, printre factorii care contribuie la resocializarea deţinuţilor, se numără  reluarea și menţinerea legăturii cu familia, care se materializează prin intermediul unor asemenea evenimente pozitive, iar întâlnirile de acest gen îi motivează pe cei aflaţi în conflict cu legea de a avea un comportament demn şi fără abateri în perioada de detenţie.