Președintele raionului Hâncești, Ghenadie Buza, refuză să vorbească despre contractul de aproape 600.000 lei cu compania „Dovi Grup SRL”, cea care a închiriat tabăra „Trandafir”.

Sunat de reporterii Deschide.MD, Buza a spus că nu ne poate oferi nicio informație deoarece abia a creat o comisie specială care va documenta circumstanțele în care a fost semnat contractul cu tabăra în cauză.

Întrebat dacă el știa despre acest contract și despre condițiile inumane pe care le punea la dispoziție această tabără, Ghenadie Buza ne-a reproșat că îi punem întrebări provocatoare grăbindu-se să încheie discuția. 

-- Aseară am reușit să luăm legătura și cu președintele de Ialoveni. Acesta ne-a declarat că angajații Consiliului raional au fost să vadă tabăra „Trandafir” înainte de a încheia un contract cu ei. Cu toate acesta, „inspectorii” n-au văzut acolo condiții inumane. „Peste tot condițiile sunt la fel. Ce putem face? Noi am încheiat contracte cu trei tabere și peste tot sunt cam aceleași condiții”, a declarat pentru Deschide.MD președintele raionului, Lilian Carmanu. 

El spune că în ziua când au fost duși copiii încolo, a fost și el, „și am văzut că nu prea erau lucrători suficienți”. Atunci s-a decis să fie delegați vreo patru supraveghetori din partea Consiliului raional Ialoveni. 

-- Pe parcursul zilei de ieri și secretarul de stat de la Ministerului Educației, Angela Cutasevici, a fost să inspecteze tabăra, iar responsabilii de acolo i-au îngrădit accesul pe teritoriul taberei, invocându-se motivul că aceasta este proprietate privată. Abia după 30-40 de minute, un paznic a deschis poarta, dar între timp vreo șapte adolescenți au dispărut și nu au mai fost de găsit.

Cutasevici a depistat că în tabără sunt condiții insalubre și încăperile se află într-o stare deplorabilă.

„Dovi Grup" SRL este o companie înregistrată în septembrie 2017 de Olga Donică. Acum două luni, aceasta a câștigat două licitații de 1,02 milioane de lei cu Direcția Învățământ Hâncești și Consiliul Raional Ialoveni pentru „achiziționarea foilor de odihnă pentru copii în sezonul estival".

Conform datelor de la Agenției Achiziții Publice, Direcția Învățământ Hâncești, raion de unde sunt cei 13 copii maltratați, a plătit 592 de mii de lei pentru ca minorii din regiune să beneficieze de odihnă în tabăra „Trandafir". Consiliul Raional Ialoveni a plătit pentru aceleași servicii 435 de mii de lei.

Poliția a relevat anterior unele derogări de la prevederile legale în activitatea taberei de odihnă, fapt pentru care la data de 31 iulie 2018 au fost sesizate autoritățile publice locale din orașul Vadul lui Vodă pentru a lua măsuri în regim de urgență.