Trupele ruse de ocupație din Transnistria (așa-numitul GOTR) în comun cu trupele paramilitare ale regimului separatist de la Tiraspol desfășoară în această săptămână ample exerciții militare în regiune, potrivit unui comunicat al Districtului Militar Vest din cadrul Ministerului Apărării al Federației Ruse.

Aplicațiile militare au loc sub paravanul unor „jocuri militare” numite „ostașul comunității”.

În cadrul aplicațiilor, în dependență de etapă, sunt organizate un șir de exerciții precum: „aliniamentul lunetistului”; „atacul lui Suvorov” și „rezerva armatei”. 

Ministerul rus al Apărării a evitat să precizeze numărul de militari antrenați în aceste exerciții.

Ținem să precizăm că mass-media subordonată regimului separatist a încetat să mediatizeze exercițiile militare ale trupelor ruse de ocupație din zonă.

Totodată, precizăm că respectivele aplicații militare din Transnistria au loc simultan cu „Jocurile Militare 2018”, care se desfăşoară în perioada 28 iulie-12 august în Rusia.