Cozile uriaşe de la frontiera moldo-română se atestă, de fapt, în vama Albița. Conform imaginilor de la fața locului, în punctul de trecere a frontierei Leușeni, nu se înregistrează ambuteiaje. 

Pe partea română, însă, oamenii sunt nevoiţi să aştepte şi câte două ore.

În context, Premierul Pavel Filip i-a solicitat omologului său de la București, Viorica Dăncilă, să intervină pentru a fluidiza traficul în vămile române de la frontiera cu Moldova. Adresarea a fost făcută astăzi printr-o scrisoarea oficială expediată Guvernului de la Bucureşti.

Pavel Filip a menționat că a primit mai multe semnale că în perioada estivală controalele durează foarte mul timp, în urma cărora au de suferit familiile cu copii și vârstnicii.

Potrivit unui studiu realizat de USAID, timpul de așteptare pentru mărfurile care intră în Moldova prin punctele de trecere românești este de aproape șase ore, în timp ce în celelalte posturi este de puțin peste 20 de minute.

Amintim că săptămâna trecută, şeful vămii şi cel al Poliţiei de Frontieră de la Leușeni, Iurie Maximov și, respectiv, Andrei Toderiță, au fost demiși, în urma mai multor încălcări depistate de Pavel Filip după ce a efectuat o vizită inopinată.