Deşi face încă din 2015 obiectul unei cauze penale (aflată pe rol la Procuratura municipiului Chişinău), gunoiştea ilegală de la Truşeni este şi azi afacerea unor companii protejate. Luni, primarul general interimar Ruslan Codreanu a cerut primăriei Truşeni explicaţii în legătură cu acest poligon de gunoi improvizat, dar responsabilii de-acolo – ca o premieră pentru felul în care se cuvine să acţioneze administraţia publică locală – a refuzat. Aparenţele – a căror succintă revistă o facem în continuare – denotă un interes pecuniar cert, care înfloreşte prin complicitatea unor instituţii ale statului, la braţ cu mediul privat.

Gunoiștea ilegală de la Trușeni, unde primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a dus în vizită mai multe echipe de jurnaliști, este amplasată, în mare parte, pe un teren pus în gaj la BEM. Pe seama acestui teren, un agent economic din Bălți a luat, în perioada lui Gacikevici, un credit neperformant în valoare de 1.250.000 de euro. Pe lotul respectiv a fost pus sechestru, iar BEM l-a scos la vânzare încă acum trei ani. De atunci, profitând de soarta lui incertă, mai multe companii ar fi făcut înţelegere cu autoritățile locale din Trușeni, ca să ducă acolo tot felul de reziduuri. Unele dintre companiile respective ar fi sub umbrelă solidă în oficiile Buiucani ale unor instituții municipale.

Groapa de gunoi, lăsată gaj pentru un credit neperformant, luat de la BEM

Proprietarul actual al terenului este Incotir SRL, aflată în proces de lichidare. Directorul ei a obținut, prin înșelăciune, un credit de 1,25 milioane de euro de la Banca de Economii. Creditul a fost acordat în perioada în care la şefia BEM era Grigore Gacikevici. Compania este administrată de Nicolai Levin și e controlată de Serghei Railean. 

Astfel, Railean, având scopul obținerii unui credit bancar pentru stingerea obligațiunilor pecuniare ale SRL „Aremax-RPR" față de bancă, care ajunseseră la scadență, acționând prin intermediul lui Levin, a prezentat cu bună știință la SA "Banca de Economii" informații false pentru a primi un credit în sumă de 1 250 000 euro.

El a organizat o activitate formală cu indici economici înalți la SRL "Incotir". În perioada anului 2011 Levin, acționând la indicația lui Railean, a prezentat la SA "Banca de Economii" o cerere de solicitare a creditului pentru efectuarea investițiilor în mijloace fixe (procurarea utilajului destinat fabricării ambalajului din carton) și completarea mijloacelor circulante (procurarea materiei prime (carton gofrat) și a containerelor pentru păstrarea îndelungată a producției agricole).

Într-un final, Railean a fost condamnat la patru ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semi-închis, potrivit deciziei irevocabile, emisă de CSJ în decembrie 2017. Pentru compania în cauză a fost desemnat un lichidator. 

Groapa de gunoi, scoasă la vânzare de BEM

În 2015, lichidatorul „Incotir” SRL (aflată în procedură de faliment) anunţă vânzarea prin licitație cu reducere a bunului „Teren de pământ pentru exploatări miniere, cu suprafața totală de 9,20 ha”, amplasat în mun. Chișinău, com. Trușeni, extravilan. Prețul inițial de vânzare constituia atunci 10 400 000 lei. Acontul de participare era de 2% din prețul inițial de vânzare, iar taxa de participare la licitație era de 200 lei.

Terenul n-a fost vândut nici până azi.

Lichidatorul: „De ani de zile mă cert cu Primăria Trușeni. Acolo există înțelegeri...”

Reporterii Deschide.MD au luat legătura cu lichidatorul Incotir SRL, Veaceslav Stejar. Acesta ne-a spus că problema deșeurilor care sunt aruncate pe terenul respectiv este una veche. Între timp el a tot cerut explicații de la autoritățile locale din Trușeni, dar fără niciun rost.

„Am corespondența încă de prin 2013. Eu am scris, am întrebat cine și de ce duce deșeuri acolo. Primăria mi-a răspuns că nu poate identifica persoanele care duc acolo gunoi și mi-au zis că nu am decât să mă duc să păzesc terenul”, ne-a spus Veacesleav Stejar.

Lichidatorul firmei are bănuiala că primăria Trușeni, în complicitate cu alte instituții responsabile, a făcut o înțelegere cu agenți economici interesați să lase reziduurile acolo. 

„Din câte știu eu, se încasează și câte 80, și câte 100 de lei per mașină cu gunoi. Ei fac bani buni și îi împart între ei, profitând de faptul că firma Incotir este în procedură de faliment, iar terenul respectiv este scos la vânzare”, continuă lichidatorul.

Stejar ne-a mai spus că, în toată aceasta perioada, el n-a fost căutat de nicio companie în vederea solicitării unui acord privind aruncarea reziduurilor pe terenul în cauză. 

Am încercat să luăm legătura cu responsabilii din cadrul Primăriei Trușeni,, însă nimeni nu ne-a răspuns. 

Codreanu: „Vom scrie plângere la Procuratura” 

Primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a declarat ieri că va face o sesizare la Procuratură și la Inspecția Ecologică. El a mai spus că a solicitat toate informațiile pe marginea acestui poligon de gunoi improvizat, însă Primăria Trușeni refuză să i le pună la dispoziție. 

El a fost acum două săptămâni în inspecție și a văzut un camion care arunca reziduurile de la o uzină de spirt. 

Ținem să precizăm că problema deșeurilor aruncate de către producătorii de alcool a fost semnalată și de fostul primar Dorin Chirtoacă, când, în vara lui 2016, Chișinăul era invadat de o duhoare care se răspândea din direcția sectorului Botanica. 

Este important să precizăm și faptul că primarul și viceprimarul din Trușeni au fost anterior reținuți într-un dosar de corupție. Astăzi, singurul care răspunde de comună este ce de-al doilea viceprimar, care se declară străin circumstanțelor în care s-a creat gunoiștea în cauză. 

De fapt... Procuratura Municipală investighează cazul încă din 2015

Între timp, reporterii Deschide.MD au aflat că platoul de gunoi de la Trușeni ar face obiectul unei cauze penale aflate pe rol la Procuratura Municipală încă de prin 2015. 

Am sunat responsabilii de acolo, însă aceștia ne-au spus că nu au deocamdată o informație sintetizată și au promis că vor veni în scurt timp cu detaliile pe care le-am solicitat. 

Faptul că ar exista o cauză penală, dar de 3 ani de zile nu s-a avansat în procesul de investigații sugerează că nu există voință, ne spun de cealaltă parte voci din Primărie. Or în tot procesul nostru de documentare al acestui subiect, una dintre persoanele cu care am interacționat ne-a spus la un moment dat: „Căutați buba în instituțiile de drept, cu oficiul la Buiucani. Acolo sunt cei grei, care au interes în acest subiect. Ei au firme care duc gunoiul acolo”. 

Redacția Deschide.MD va urmări cu atenție evoluția subiectului și va reveni cu detalii ulterioare.