Un locuitor al comunei Bubuieci în vârstă de 59 ani este cercetat penal de către angajaţii Inspectoratului de Poliţie a sectorului Ciocana, pentru păstrare ilegală de arme şi muniţii, precum şi pentru circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora fără scop de înstrăinare. Bărbatul a nimerit în vizorul ofiţerilor de investigaţii şi de urmărire penală, după ce au fost acumulate informaţii şi probe concludente, ce demonstrau că păstrează ilegal muniţii şi substanţe narcotice.

Poliţiştii au descoperit 61 de cartuşe, calibrul 7,62 mm, în stare funcţională pentru efectuarea tragerilor. Totodată au fost găsite nişte vase din plastic, cu depuneri de substanţe psihotrope, precum şi diferite părţi componente ale unor aparate fabricate artizanal şi destinate consumului de droguri.

Au fost sigilate toate probele depistate, iar în privinţa bărbatului au fost iniţiate cauze penale. Conform prevederilor legislţaiei în vigoare, el riscă o amendă în mărime de la 6 000 lei la 12 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii, de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 3 ani.

Reamintim că Inspectoratul General al Poliţiei, în parteneriat cu PNUD SEESAC, au iniţiat o campanie socială, "Ajută Republica Moldova să devină o ţară mai sigură", scopul căreia constă în predarea benevolă a armelor şi muniţiilor păstrate ilegal de către posesori care vor fi absolviţi derăspundere penală în acest sens.