Săptămâna trecută CNA și procurorii anticorupție au descins în mai multe gări auto din R.Moldova. În urma perchezițiilor au fost reținute 12 persoane iar altele 15 au statut de bănuit în cadrul cauzei penale. Trei zile mai târziu, jumătate dintre cei încătușați au primit mandate de arest, fiind vorba de șefi de gări auto, controlori și dispeceri. Printr-o verificare mai detaliată reporterii Deschide.MD au constatat că, de exemplu, doi dintre cei care sunt astăzi după gratii - Alexandru Ilieș (fostul sef al filialei Căușeni) și Vitalie Șaragov (seful filialei Bălți) sunt membri ai Partidului Democrat. Întreaga schemă ar fi fost coordonată de Vitalie Gavrilov, actualul șef adjunct al Întreprinderii de Stat „Gările și Stațiile Auto”, care în prezent este internat la spital.

Ilieș menționează în Declarația sa de avere pentru anul 2017 un salariu anual de numai 57 408 lei de la Întreprinderea de Stat „Gările şi staţiile auto" și o indemnizație de consilier raional de aproximativ 2 232 lei. 

Cu toate acestea, Alexandru Ilieș deține un automobil BMW X5, Volkswagen Crafter, Nissan PATROL și un camion DAF ale căror valoare, indiacată de către șeful gării se ridică numai la câteva zeci de mii de lei. 

Acesta declară și un apartament de peste 116 metri pătrați, cumpărat în 2016 cu peste 647 mii lei.  

Șeful de la Gară nu indică firme sau cote părți pe care le-ar deține la anumite companii, însă, potrivit declarației  de avere, ar avea un credit de 30 000 lei. 

Potrivit site-ului PDM, Ilieș deține funcția de vicepreședinte al Partidului Democrat, filiala Căușeni. 

O altă persoană reținută apoi trimisă în arest este Vitalie Șaragov, seful filialei Bălți, care potrivit surselor Deschide.MD la fel ar fi membru al Partidului Democrat. Acesta ar avea prin intermediul persoanelor interpuse o companie care prestează servicii de transport de pasageri. 

Vitalie Şaragov era în 2017 membrul Consiliului Municipal Bălţi. Pe lângă funcţia de bază, acesta era asociat în patru companii – Vigolest SRL, Borimix-Lux SRL,FPC Cneaz SRL şi Mirnalis SRL. Bănuitul a contribuit la fondul electoral al PD cu 50.000 la alegerile parlamentare din 2014, iar la cele locale din 2015 – cu 20.000 lei.

În același dosar a fost reținut și adjunctul de la Întreprinderea de Stat, Vitalie Gavrilov, doar că în ziua reținerii i s-a făcut rău și a fost internat la spital unde se află până în momentul de față. Acesta scrie în declarația sa de avere că în anul 2017 a primit un salariu de peste 270 000 lei. Funcționarul mai indică un salariu de aproape 20 000 lei de la compania „TRANSBOGDAN & CO”, companie care activează în domeniul transportului de pasageri. Adjunctul de la Întreprinderea de Stat scrie că deține un automobil Mercedes „B” class, pe care îl apreciază la suma de 10 000 lei și două credite de 60 000 lei și peste 6000 de dolari. 

Anterior Gavrilov a fost în vizorul Autorității Naționale pentru Integritate, când în 2015, i-a fost verificată averea. Potrivit surselor Deschide.MD, anume Gavrilov ar fi coordonat schema de la „Gările și Stațiile Auto”. 

Pe lângă cei trei, săptămâna trecută au mai primit mandate de arest: Lai Radu - controlor de bilete, Bălți, Pascal Constantin - șef secție monitorizare aparatul central, Șirobocov Silvia - șef de schimb, gara Centru. Aurelia Oancea - dispecer gara Centru.

Sergiu Popov, șeful de la „Gările și stațiile auto” a declarat reporterilor Deschide.MD că imediat ce va primi de la procurori solicitările de rigoare, cei care sunt vizați în acest dosar vor fi suspendați de funcție, iar dacă se va demonstra vinovăția lor atunci ei vor fi demiși din funcțiile deținute până acum.

Amintim că numărul persoanelor cercetate penal în dosarul Gărilor şi Staţiilor Auto a crescut după efectuarea perchezițiilor de săptămâna trecută. Alţi patru angajaţi ai instituţiei au primit statut de bănuit, doi dintre ei au fost daţi în căutare, sub bănuiala de complicitate la crearea unei schemei ilicite de colectare de mijloace financiare pentru acoperirea mai multor abuzuri comise în domeniul traficului de pasageri. Astfel, numărul celor cercetaţi în dosar a ajuns la 27.

Acum cinci zile, 23 de angajaţi ai „Gărilor şi staţiilor auto", printre care şefi de filiale teritoriale, dispeceri, controlori şi casieri au fost anunţaţi că sunt bănuiţi de corupere pasivă, activă şi abuz de serviciu. Aceştia ar fi colectat milioane de lei pentru acoperirea unor pretinse nereguli din domeniul transporturilor.

------------------------------------------ Potrivit informaţiilor acumulate, şoferii de curse naţionale şi internaţionale erau obligaţi să transmită zilnic sume fixe de bani casierilor care, la rândul lor, acumulau, până la finalul zilei, banii de la conducătorii tuturor mijloacelor de transport care intrau în Gară, după care transmiteau banii mai departe, conform ierarhiei. În urma investigaţiilor, s-a constatat că suma colectată lunar, prin intermediul acestei scheme, se ridica la 1,5 milioane de lei – bani percepuţi drept "mulţumire" din partea şoferilor pentru scutirea lor de controale. Asta deoarece, potrivit informaţiilor acumulate, majoritatea unităţilor de transport admiteau mai multe abateri, între care surplusul de pasageri, încălcarea graficului de circulaţie, lipsa evidenţei biletelor cumpărate etc. Pentru a nu fi supuşi verificărilor şi sancţiunilor, aceştia erau obligaţi de operatorii de transport să achite taxe ilicite pentru fiecare unitate.

------------------------------------- La începutul lunii mai, a fost reținut și șeful filialei Drochia a ÎS „Gările şi Staţiile Auto". Bărbatul era bănuit de corupere pasivă. Potrivit informațiilor preliminare, sistematic, funcționarul ar fi pretins și primit mijloace bănești ce nu i se cuvin, între 400 și 600 de lei zilnic, pe cele circa 30 de rute care tranzitează autogara din or. Drochia, pentru a nu le crea administratorilor rutelor probleme în activitate.