În toiul sezonului de pepeni verzi şi galbeni, inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) vor verifica aceste poame direct în câmp, la fermieri. Producţia care va depăşi norma admisă de pesticide şi nitraţi va fi lichidată, fără a aplica amenzi agenţilor economici.

Unităţile de comercializare a pepenilor verzi şi galbeni vor fi controlate doar în cazul că vor fi cereri din partea consumatorilor, care vor avea dubii faţă de calitatea produselor.

În acelaşi timp, specialiştii ANSA recomandă consumatorilor ca înainte de a cumpăra fructe sau legume să ceară de la comercianţi actele de conformitate a mărfii.

Totodată, mai mulţi producători agricoli care se ocupă de creşterea pepenilor verzi şi galbeni susţin că la cumpărarea acestor produse este important să le fie verificată forma. Se va alege un pepene uniform, fără lovituri, tăieturi sau alte urme. În cazul în care fructul are umflături sau noduli, înseamnă că pepenele a fost afectat de soare.

Indiferent de mărime, un pepene copt trebuie să fie destul de greu pentru dimensiunea sa. Acest lucru indică faptul că este plin de apă, prin urmare, dulce şi copt. De asemenea, pata galbenă a pepenelui, din partea opusă codiţei, trebuie să fie neapărat galbenă. Dacă este verde sau albă, acest lucru indică faptul că pepenele a fost cules prea repede şi nu este copt.

Un pepene cules de multe zile are codiţa uscată, or, se vor alege pepenii care au coada încă verde pentru a avea siguranţa că nu sunt „trecuţi". Un pepene copt nici prea mult, nici prea puţin, nu ar trebui să aibă coaja moale sau zone moi pe suprafaţă. Acesta este un semn că fructul este prea copt.