O copilă de cinci ani din raionul Sângerei a fost transferată cu semne de insuficiență hepatică, de multiple organe, în stare de comă, la București pentru tratament, inclusiv transplant hepatic, după ce s-a intoxicat cu paracetamol.

Solicitată de IPN, Ina Palii, șefa departamentului pediatrie a Institutului Mamei și Copilului (IMC), a spus că fetița pe 15 iulie avea febră înaltă, mama ei i-ar fi dat paracetamol. Totodată, ar fi lăsat copila fără supraveghere, din neatenție, și pastilele la îndemâna acesteia. Ulterior, mama a depistat că pastilele lipsesc, suspectând că ar fi fost înghițite de copilă. La scurt timp, fetița a ajuns sub supravegherea medicului de familie. Din cauza că starea de sănătate se agrava, copila a fost transferată la Spitalul raional Sângerei, apoi la Bălți, iar pe 18 iulie a ajuns la IMC.

Potrivit medicului pediatru, analizele au arătat că fetița are o intoxicație acută, severă, enterală cu acetomenofen. Cu semne de insuficiență hepatică, de multiple organe, în stare de comă, copila a fost transferată la București, cu un echipaj aero-medical SMURD de la Galați, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, pentru alte metode de tratament, inclusiv transplant hepatic.

Minora a fost monitorizată pe tot parcursul zborului de paramedicii și medicii SMURD, fiind în stare gravă, dar stabilă.