Un grav accident de circulație în care a fost implicat un autocar în care se aflau cetățeni ai R. Moldova a avut loc ieri în localitatea Sârca din județul Iași, România.

Potrivit Poliţiei din Iași, accidentul a avut loc după ce şoferul unui Renault Megane cu numere de Suceava a intrat pe contrasens şi a lovit un microbuz, ricoşând, ulterior, în autocar. Şoferul automobilului, care avea 28 de ani, a decedat pe loc, scrie presa ieșeană.

În autocarul care avea numere de înmatriculare de R. Moldova se aflau 14 persoane, toți cetățeni moldoveni. Doar unul dintre aceștia a fot rănit și a avut nevoie de îngrijirile echipajului SMURD sosit la fața locului

Martorii din autocar - care efectua o cursă între Republica Moldova şi Spania - spun că şoferul autoturismului Renault circula cu viteză mare şi a evitat în ultimul moment să intre frontal în autocar.

După producerea accidentului, moldovenii aflați în autocar au fost nevoiți să aștepte cu bagajele în stradă până au fost preluați de o altă curse.