Primăria Chișinău înregistrează anual pierderi de circa opt milioane de lei din cauza gestionării proaste a patrimoniului public. Sute de terenuri, care aparţin municipalităţii, ar putea aduce venituri substanţiale la buget, dar consilierii din CMC refuză să aprobe deciziile privind darea în locațiune a acestor bunuri. Subiectul a fost discutat la şedinţa Primăriei din această dimineaţă. 

Potrivit responsabililor de la Primărie, unele contracte de arendă încheiate cu agenţii economici nu au fost revizuite din anul 2006. În plus, din anul 2013, nu au fost organizate licitaţii de privatizare a terenurilor. Acestea ar putea aduce venituri de milioane la bugetul public, dar Consiliul Municipal tegriveresează aprobarea deciziilor. 

"Cel mai trist este că cei care au de rezolvat întrebări le rezolvă prin diferite scheme. Dar omul de rînd şi agentul economic care încercă să facă businessul curat să plătească impozite şi să aibă actele în regulă aşteaptă ani de zile decizia Consiliul Municipal", a declarat Ruslan Codreanu, primarul interimar al Capitalei.

"În ultimii trei ani de CMC nu a adoptat nici o decizie de dare în locaţiune. Cu excepţia unor cazuri aparte conform unor excepţii a legislaţiei. În anul curent CMC nu a adoptat nici o decizie de dare în locaţiune, nici de prelungire, nici operare de modificării. Noi suntem la jumătate de an", a menționat Vladimir Iermicioi, Şef interimar al Direcţiei generale economie.

"Peste 600 de proiecte vizează doar autentificarea drepturilor cetăţenilor a persoanelor fizice asupra terenurilor la case particulare. Altele peste 400 de proiecte constituie cele care stabilesc relaţiile funciare de dare în arendă şi relaţiile funciare de dare în arendă a terenurilor aferente a construcţiilor private", a spus Sergiu Borozan, arhitect-şef al municipiului Chişinău.

Anterior, primarul interimar Ruslan Codreanu a cerut să fie iniţiată o anchetă internă, privind folosirea ilegală a 214 terenuri cu o suprafaţă totală de 38 de hectare. În plus, edilul a sesizat că mai multe clădiri, care aparţin municipalităţii, nu sunt incluse în Registrul Bunurilor Imobile. Valoarea acestora depăşeşte 340 de milioane de lei.

Şi Curtea de Conturi a stabilit că, în perioada 2015-2016, din cauza gestionării ineficiente a patrimoniului, bugetul municipal a fost prejudiciat cu aproape 690 de milioane de lei.