Aflat din nou la Moscova - de data aceasta sub pretextul deschiderii Campionatului Mondial de Fotbal ( festivități unde, de obicei, merg șefii de state și de guverne care au echipe calificate în competiție ), Dodon l-a felicitat pe președintele american Donald Trump cu ocazia zilei acestuia de naștere.

Îmi face o deosebită plăcere să adresez Onorabilului Donald J. Trump, Președintele Statelor Unite ale Americii cele mai sincere și calde felicitări cu prilejul zilei de naștere.”, scrie Dodon pe pagina lui de Facebook.

Deși niciun oficial american de niciun rang nu l-a invitat la vreo întâlnire în anul și jumătate de când se află în postura de președinte al R. Moldova, Dodon scrie despre parteneriatul moldo-american, căruia îi dă „importanță”.

„Țin să reconfirm importanța pe care o acordă Republica Moldova aprofundării parteneriatului moldo-american existent, precum și disponibilitatea țării mele de a consolida colaborarea bilaterală cu Statele Unite ale Americii în toate domeniile prioritare, spre beneficiul ambelor noastre popoare și în spiritul colaborării reciproc avantajoase.”, scrie pe pagina de Facebook a lui Dodon.

Precizâm că președintele SUA, Donald Trump, este născut pe 14 iunie 1946.