Andrian Candu i-a adus critici dure liderului PAS Maia Sandu, acuzând-o că minte societatea și partenerii de dezvoltare. Potrivit lui, Maia Sandu a criticat „orice început bun realizat de Guvernul RM, care aduce plusvaloare țării”, cum ar fi proiectele privind cetățenia „prin investiții”, tichetele de masă sau proiectul Arena Chișinău. „Maia Sandu vorbește multe prostii. Eu trebuie să ascult prostiile ei, sau ce să fac?”, a declarat Președintele Parlamentului la emisiunea „Important” atunci când a fost pus să comenteze mai multe acuzații lansate de președinta PAS.

„Zilelel trecute ne acuza că am venit cu o soluție economică: cetățenia prin investiții - prostii mai mari eu nu am auzit. Ori ea e lipsă zero profesionalism economic și atunci nu înțeleg cum Lupu și Dodon ( n.r. Marian Lupu și Igor Dodon au deținut funcția de ministru al Economiei) au ținut-o la Ministerul Economiei sau minte, că e mincinoasă" , a spus Andrian Candu.

El a ținut să precizeze că foarte multe state au programe prin care încurajează investițiile prin a le acorda permis de ședere, care duce apoi la acordarea cetățeniei. Potrivit lui, autoritățile de la Chișinău vor organiza un concurs internațional pentru atragerea unei companii specializate în astfel de programe și care va activa în comun cu Guvernul..

Candu a acuzat-o pe președinta PAS că a indus în eroare partenerii de dezvoltare, în cadrul vizitei ei la  Washington.

Să mergi la Washington, să vorbești cu nici măcar conducerea FMI, să vii la Chișinău și să spui: ştiți, la Washington PDM și guvernarea este foarte criticată, ca după aceasta să vină cei de la FMI și să spună: ne cerem scuze, nu am spus așa ceva. Dna Maia Sandu minte”, s-a  arătat revoltat Andrian Candu.

El a spus că a fost împreună cu o delegație a RM la Washington și a vorbit cu oficialii FMI, care au lăudat reformele inițiate de actuala guvernare.

Ne-au declarat: Sunteți bravo, moldovenilor. Noi vă dăm exemplu la alte state, cum ați reușit într-o perioadă foarte scurtă să aduceți creștere economică în țară, să faceți reforme grele, să faceți în sistemul bancar minuni…Și adică ei ne laudă și cineva se duce la Washington și minte. De aia concluzia mea este - sincer, cu tot respectul față de opoziție și față de PAS - dar Maia Sandu ori este zero din punct de vedere profesionist, ori este o mincinoasă, pentru că altfel nu pot găsi o altă calificare”, a adăugat el.

Acum două zile, PAS a solicitat, în mod repetat, stoparea punerii în aplicare a așa-numitei legi a cetățeniei „prin investiții" întrucât, potrivit formațiunii, generează riscuri majore pentru securitatea statului și siguranța cetățenilor. Cei de la PAS susțin că legea este contrară obligațiilor asumate de Republica Moldova prin Acordul de Asociere.„Solicităm abrogarea legii cetățeniei „prin investiții” având în vedere că reprezintă o bombă nucleară pentru prezentul și viitorul țări”, a declarat Maia Sandu la o conferință de presă.