Grădinița „Porumbei” din satul Ciulucani, raionul Telenești, a fost renovată. Lucrările au costat peste 2,8 milioane de lei, dintre care peste 2,3 milioane de lei a constituit contribuția Guvernului României, prin Programul de asistență tehnică și financiară pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova, în valoare de 26 de milioane de euro.

Ceremonia de redeschidere a grădiniței, după renovare, a avut loc marți, 12 iunie, transmite IPN.

Autoritățile locale au contribuit la realizarea lucrărilor cu aproape 300 de mii de lei, iar Fondul de Investiții Sociale din Moldova –  cu peste 175 de mii de lei.

Au fost montate uși și ferestre noi, a fost reparat sistemul de încălzire, sistemul de ventilare, cel electric și rețelele de apă și canalizare. Instituția a fost dotată cu mobilier, utilaj pentru blocul alimentar și echipament pentru terenul de joacă.

Grădinița din satul Ciulucani a fost construită în anul 1982. Are un singur nivel și o suprafață de 624 de metri pătrați. Grădinița este frecventată de către 71 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani. În urma renovării, în cadrul instituției va fi deschisă o grupă nouă de creșă.