Au răsărit păpuşoii lui Dodon, semănaţi astă primăvară cu preşedintele belarus Alexandr Lukaşenko la Porumbeni. Transformarea Moldovei într-un "paradis economic" - promisă sus şi tare de şeful statului prin "dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu partenerul strategic Federaţia Rusă" - a început!

Portalul DESCHIDE.MD a solicitat Institutului de Fitotehnie „Porumbeni” câteva imagini cu „rezultatele palpabile ale activității prezidențiale”. Ca  urmare, am primit fotografiile cu porumbul semănat de către cei doi președinți, precum și câteva detalii despre soiul de porumb semănat:

„PORUMBENI 458 hibrid simplu, semitardiv, FAO 450. Perioada de vegetaţie în condiţiile Moldovei 120-125 zile. Se caracterizează cu un randament înalt de boabe. Bob dentat de culoare galben intens. Prezintă caracterul „stay green”. Rezistentă bună la stresul hidric,  căderea şi frângerea tulpinii. Pierde rapid umiditatea din boabe. Valorifică bine agrofonurile înalte. Potenţialul de  producţie la boabe este de 12-13t/ha”.