O femeie în vârstă de 54 de ani a decedat după ce a fost lovită de un microbuz de rută în care se aflau circa 35 de pasageri. Tragedia a avut loc ieri în jurul orei 12:30 în localitatea Valea Perjei.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Cimișlia, Tatiana Solotcaia, victima traversa strada pe trecerea de pietoni, când la un moment dat a fost lovit în plin de autocar. Șoferul, în vârstă de 39 de ani, spune că nu ar fi văzut-o la timp.

Poliția urmează să stabilească dacă șoferul avea viteză excesivă sau nu. Aceste deocamdată cercetat în stare de libertate. Dacă va fi găsit vinovat, conducătorul auto riscă închisoare de până la 7 ani.