Piesa „My Lucky Day” a celor de la DoReDoS , care a reprezentat R. Moldova la Eurovision, a ocupat în finală locul 10, în special datorită televotingului.

Astfel, dacă juriul de specialitate din România a notat evoluția reprezentanților din R. Moldova cu 7 puncte, telespectatorii de peste Prut au oferit trupei DoReDoS punctajul maxim - 12.

Situația este similară și în cazul Ucrainei. Juriul de specialitate ucrainean nu a dat niciun punct pentru R. Moldova, în schimb, din votul telespectatorilor au rezultat 6 puncte pentru trupa DoReDoS.

Tot prin televoting, 12 puncte au venit din Rusia pentru R. Moldova și câte 10 din Israel și Italia.

Telespectatorii bulgari au oferit R. Moldova 8 puncte, cei din Letonia 7 puncte și cei din Belarus, Cehia și Portugalia - câte 6 fiecare.

Cinci puncte au fost oferite de telespectatorii din Australia și cîte 4 puncte de către cei din Marea Britanie și Azerbaidjan.

Georgienii au dat R. Moldova 3 puncte, iar telespectatorii din San Marino și Ungaria - câte două puncte.

Televotingul din Armenia, Estonia, Macedonia, Grecia, Irlanda și Serbia au oferit trupei DoReDoS câte un singur punct.

ppAmintim că Eurovision 2018 a fost câștigat de reprezentanta Israelului.

 

Sursa: eurovisionworld. com