În contextul marcării Zilei Europei în Republica Moldova, astăzi, sub egida Viceprim-ministrului pentru reintegrare Cristina Lesnic a fost organizată o vizită la Chișinău a unui grup de elevi din instituțiile de învățământ cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană.

O vizită aparte a fost planificată și organizată în cadrul BPDS ,,Fulger", unde profesorii și copii au putut interacționa și comunica cu copii de pe malul drept al Nistrului, precum și să se

familiarizeze cu activități ale poliției în acțiune. Această vizită a fost sprijinită în cadrul parteneriatului Biroului politici de reintegrare și Inspectoratul General al Poliției.

Copiii au aflat despre meseria polițiștilor moderni, despre exerciții și antrenamente, despre lupta pentru a fi bun în profesie, la fel au făcut excursii în incinta subdiviziunii.

Directorii și elevii au vizitat Muzeul istoric, inclusiv au purtat discuții cu veteranii.

Directorii instituțiilor de învățământ au avut mai multe discuții cu Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Cristina Lesnic, discutând despre dificultățile pe care le întâmpină și percepția după implementarea Deciziei protocolare.

Discuțiile au fost purtate în cadrul unui dialog deschis și constructiv.

O vizită separată a fost organizată cu E.S. Peter Michalko, Șef al Delegației UE la Chișinău. Copiii au avut posibilitatea să se familiarizeze cu semnificația și importanța  Zilei Europei și să aibă un schimb de idei și opinii.

Unii directori au menționat că au sărbătorit Ziua Europei și în cadrul instituțiilor de învățământ.

În final, Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Cristina Lesnic a precizat că în perioada 07-25 mai curent Biroul politici de reintegrare a lansat campania publică cu genericul „Reintegrarea țării în imaginile copiilor și tineretului”.

Campania are drept scop promovarea gândirii critice a copiilor și tinerilor, în vârstă de până la 18 ani, prin transpunerea grafică, portrete sau desene a obiectivului de reintegrare a țării.

Ideea campaniei constă în familiarizarea tinerilor despre necesitatea apropierii ambelor maluri ale Nistrului, despre necesitatea de a vorbi people-to-people și de a crește interesul fiecărui cetățean față de soluționarea conflictului transnistrean.