Judecătoarea Natalia Mămăligă a decis excluderea candidatei Reghina Apostolova din cursa electorală pentru funcția de primar a mun. Chișinău, scrie Ziarul de Gardă.

Asta după ce reprezentanții Partidului Unității Naționale s-au adresat în instanța de judecată, susținând că Reghina Apostolova ar fi finanțată din bani proveniți din străinătate, iar soția primarului, interpreta Jasmin, ar îndemna cetățenii să o voteze pe Apostolova, ceea ce contravine prevederilor legale privind agitația electorală.

Natalia Mămăligă a fost numită, pe un termen de cinci ani, în funcția de judecător la Judecătoria Chișinău, sectorul Centru.

Timp de patru ani (2000-2004) Natalia Mămăligă a fost specialist coordonator al secției juridice și cadre, Departamentul construcții, locuințe și amenajare a Primăriei mun. Chișinău. În aceiași perioadă, ea a lucrat ca lector asistent prin cumul, Catedra Științe Judridice a Academiei de Admisistrare Publică de pe lîngă Președintele RM. În perioada 2004 – 2007 a ocupat funcția de specialist principal al secției juridice și cadre a Direcției genarale locativ-comunale și amenajare a Consiliului mun. Chișinău, iar în anii 2007 – 2015 a fost asistent Judiciar în cadrul Curții Supreme de Justiție.

Potrivit declarației de venituri și interese personale pentru anul 2017, Natalia Mămăligă indică un salariu de 76 de mii de lei.

Magistrata susține că pe parcursul anului trecut a obținut un venit de peste jumătate de milion de lei de la vânzarea apartamentului și indemnizații de 81.361 de lei de la Casa Națională de Asigurări Sociale. Soțul său a contribuit la bugetul familiei cu un salariu de 116.102 de lei și cu o donație de 160.000 de lei. Anul trecut, la cumătrie, familia Mămăligă ar fi obținut donații în valoare de peste 5 mii de euro.

Familia Mămăligă are un apartament cu o suprafață de 97.7 m.p. și două automobile: un Mercedes 207D, fabricat în anul 19888 și cumpărat în 2001 cu 10.000 de lei; precum și un Volkswagen Passat, fabricat în anul 2008 și cumpărat în 2013 cu 145.000 de lei.

ppAmintim că Judecătoria Chișinău a decis astăzi excluderea candidatului Partidului „Șor” la Primăria Chișinău, Reghina Apostolova, din cursa electorală, pentru că a încălcat legislația electorală atunci când a primit 200.000 de lei din partea companiei mixte moldo-ruse - „Air Klassika Group”. O altă abatere de la lege, care i se impută candidatului Partidului Shor este susținerera din partea unor cetățeni străini.