Cazul fostului deputat Chiril Lucinschi a ajuns și la Curtea Supremă de Justiție. Ete vorba despre un episod din procesul de judecată și anume plasarea acestuia în arest la domiciliu.

Avocații lui Lucinschi au declarat recurs în anulare,, prin care au cerut să fie casată încheierea Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 2 martie 2018, prin care s-a menținut arestul la domiciliu pentru fostul deputat. 

Apărarea spunea că încheierea dată a fost atacată, cu recurs, de avocatul lui Lucinschi, care a solicitat casarea acestei încheieri, cu dispunerea respingerii demersului procurorului şi cu revocarea măsurii preventive de arest la domiciliu şi punerea, ca atare, în libertate a lui Chiril Lucisnchi.

În acele din urmă, magistrații de la CSJ, au dispus inadmisibilitatea recursului în anulare pe motiv că nu îndeplinește cerințele de conținut.

Vezi mai jos decizia CSJ: 

Amintim că fostul deputat Chiril Lucinschi a fost condamnat pe 4 aprilie 2018 la 5 ani și 6 luni de închisoare într-un penitenciar de tip semi-închis fără dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de 5 ani. Totodată acesta a primit și o amendă de 27 500 lei.

------------------------------------ Pedeapsa va fi pusă în aplicare după ce va emisă o sentință definitivă, până atunci fostul deputat PLDM nu are dreptul să părăsească Republica Moldova.

Procurorul de caz a solicitat instanței pronunțarea sentinței pentru:

– săvârșirea infracțiunii de spălare de bani – 6 ani și 6 luni;
– pentru falsul în declarații – amendă în mărime de 550 u.c. (27.500 de lei);
– confiscarea sumei de 23.000 de euro – bani ridicați în cadrul perchezițiilor,
– precum și a 1/2 cote-părți a învinuitului din 2 terenuri și o casă de locuit din mun. Chișinău.

De cealaltă parte, Chiril Lucinschi se declară nevinovat și spunea că va ataca sentința pe care o consideră ilegală. Acesta a declarat atunci că dosarul este unul fabricat și are legătură cu activitatea sa politică.