După intervenţia recentă a portalului DESCHIDE.MD, Biroul de Reintegrare a efectuat azi o vizită la Dubăsari pentru a le comunica fermierilor faptul că „a fost obținut în premieră accesul necondiționat al proprietarilor terenurilor agricole pentru un termen de 20 de ani, cu începerea utilizării din 1 august 2018 și eliberarea certificatelor în perioada imediat următoare”. Fermierii sunt însă sceptici în continuare şi argumentează de ce.

sssssssssssssssDESCHIDE.MD a publicat săptămâna trecută un material în care mai mulţi fermieri de la Dubăsari îşi exprimau dezamăgirea în legătură cu aptitudinea Chişinăului de a le asigura accesul nestingherit la terenurile situate după traseul Râbniţa - Tiraspol. Azi, după o vizită la faţa locului, reprezentanţii Biroului de Reintegrare au declarat, printr-un comunicat, că accesul necondiţionat al ferimerilor la terenurile agricole e asigurat, în premieră, pentru următorii 20 de ani, cu începere de la 1 august 2018.

„Noi am rămas dezamăgiți din nou...”

Am discutat cu agentul economic din Doroțcaia, Valeriu Băcioi, care a fost prezent la întrevederea de astăzi cu autoritățile.

„Noi am rămas dezamăgiți din nou, pentru că ni s-a spus că timp de două luni de zile, adică în luna februarie 2018, o să primim pământurile. Astăzi am avut o întrevedere cu reprezentanții Biroului de Reintegrare și ne-au anunțat că deja pe data de 1 august vom putea utiliza pământurile. Dar nu știu, nu mai credem în nicio dată”, ne-a spus Valeriu Băcioi.

Fermierul ne-a spus și care sunt semnalele care îi fac pe agenții economici să conchidă că „nimic concret nu va fi”.

„Noi înțelegem că n-au putut să ne asigure acces la pământurile deja semănanate de agenții transnistreni, dar la acele nesemăntate au putut să ne dea? Deci așa și nu s-a hotărât nimic, agenții transnistreni folosesc pământurile”, afirmă Băcioi.

Potrivit sursei citate, la Doroțcaia au fost însămânțate pământurile cu culturi de primăvară, ceea ce înseamnă că în august nu vor avea acces la pământuri, deoarece acestea vor fi cu recoltele transnistrenilor.

„Din nou îi duc de nas pe ai noștri [autoritățile moldovenești], cum a fost și mai înainte. Tiraspolul nu mai respectă nicio înțelegere pe care o face cu partea noastră. Deși ne-au spus ferm că pe data de 1 august vom avea acces, ne-au mai spus că astăzi vor avea o ședință cu cei de la Tiraspol și încă vor negocia. Nimic nu e clar”, ne-a mai spus Băcioi.

Menționăm că din anul 2014 proprietarii nu au mai avut acces la terenurile vizate, iar până atunci dreptul de utilizare era stabilit anual.