În școlile din Republica Moldova vor fi introduse, începând cu 1 septembrie 2018, două discipline obligatorii noi. Este vorba despre Dezvoltarea personală, care ia locul Diriginției, și Educație pentru societate – care anterior se numea Educația civică. 

Reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) susțin că aceste obiecte vor fi reconceptualizate și vor include o nouă abordare.

Prima disciplină, „Dezvoltarea personală”, va conține mai multe module despre igiena personală, despre securitatea vieții, despre comportamentul personal și despre orientarea profesională. Obiectul „Educația civică” va fi reconceptualizat conform modelului european, va căpăta o nouă denumire și, totodată, o nouă abordare. Acesta va include module despre educația patriotică, despre drepturile omului, despre voluntariat și cetățenie democratică.

Valentin Crudu, șeful Direcției învățământ general din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, afirmă că introducerea acestor discipline în școli va contribui la dezvoltarea elevilor din mai multe puncte de vedere.

„Deseori, se discută că tinerii nu cunosc simbolurile statului, nu știu să comunice, nu pot ține un discurs convingător sau nu cunosc lucruri elementare despre educația sexuală, un subiect atât de sensibil pentru societatea noastră. Toate aceste lucruri vor fi predate la respectivele discipline. Va fi o nouă abordare, va fi un nou concept. Aceste obiecte vor pregăti copiii să se descurce mai ușor în societate”, a declarat Valentin Crudu, citat de suntparinte.md.

Potrivit șefului Direcției învățământ general, disciplina „Educație pentru societate” va fi predată de către profesorii de Educație civică, iar obiectul „Dezvoltarea personală” va fi predat de către diriginții de clasă. Specialiștii vor trece o pregătire specială, pe parcursul verii, precum și în timpul anului, în cadrul unor instruiri organizate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.