Consulul general al Republicii Moldova în Republica Turcia, Veaceslav Filip, a fost rechemat din funcție. O decizie în acest sens a fost aprobat de cabinetul de miniștri la propunerea ministerului de Externe.

Amintim că Veaceslav Filip, Consulul general al Republicii Moldova la Istanbul, a fost reținut la 16 noiembrie 2016 de către procurorii anticorupție în cadrul unui dosar de corupție. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a declarat ulterior că a luat notă de reținerea lui Veaceslav Filip și a cerut organelor de drept, presei și publicului să respecte prezumția nevinovăției acestuia.

Ulterior Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat cauza penală de învinuire a lui Veaceslav Filip. Acesta era acuzat de corupere pasivă, comisă de către o persoană cu funcţie de demnitate publică.

Potrivit procurorilor, în intervalul anilor 2012 – 2016, consulul ar fi extorcat şi primit bani şi bunuri pe teritoriul consulatului RM din Istanbul în schimbul urgentării şi simplificării unor servicii consulare pentru şapte persoane din Iordania, Liban, Siria şi Irak. De asemenea, acesta mai este învinuit de încălcărea flagrantă a legislaţiei la eliberarea actelor de intrare şi şedere pe teritoriul Republicii Moldova pentru cetăţeni de origine arabă, dar şi de încălcarea regulilor vizând politica privind lupta cu terorismul internaţional.