În incinta Primăriei comunei Coșnița s-a desfăşurat astăzi o şedinţa de lucru, cu participarea reprezentanţilor Biroului politici de reintegrare, administrației publice locale din localitățile Cocieri, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă și Pârâta, agenților economici din raionul Dubăsari și a reprezentanților Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, se spune într-un comunicat al biroului de Reintegrare. 

Subiectul discuțiilor a vizat problema terenurilor arabile amplasate după traseul Tiraspol-Camenca în contextul clarificării situației cu seturile documentare depuse și determinării măsurilor ulterioare ce urmează a fi realizate în vederea restabilirii accesului și prelucrării nestingherite a loturilor de pământ ce aparțin proprietarilor din r-nul Dubăsari.

De asemenea, s-au abordat aspectele ce apar în procesul de perfectare a documentelor pentru cazurile persoanelor decedate și a celor plecate peste hotarele țării.

Dialogul pe acest subiect va continua, fiind convenită organizarea ulterioară a altor ședințe consultative.