Accident tragic în satul Răuțel, raionul Fălești. Trei persoane au murit, iar alte trei au ajuns la spital după ce o motocicletă, care circulă cu viteză, a intrat într-un microbuz, după care a fost proiectată într-un gard, lângă care erau mai multe persoane. Accidentul a avut loc în jurul orei 17:40 în satul Răuțel din raionul Fălești.

Motocicleta, condusă de un tânăr din Bălți, se deplasa cu viteză excesivă. „În urma impactului, conducătorul motocicletei un tânăr în vârstă de 26 de ani, dar și pasagera acestuia o tânăra de 19 ani au decedat la fața locului. Ambii sunt locuitori ai municipiului Bălți. Totodată, a fost accidentat și un bărbat în vârstă de 77 de ani care se afla pe marginea carosabilului. Conducătorul microbuzului nu se afla în stare de ebrietate și este din satul Răuțel,” a declarat Jana Molceanov pentru TV8

Oamenii din sat sunt îngroziți de cele întâmplate și spun că de vină ar fi șoferul decedat al motocicletei care pur și simplu „zbura” pe traseu.

În acest sens, poliția vine cu mai multe recomandări pentru motocicliști și biciliști. 

Pentru bicicliști:

-  în condiții de vizibilitate slabă este obligatoriu să purtati vestă reflectorizantă;

- nu traversați carosabilul cu bicicleta nici măcar pe trecerile pentru pietoni;

- la schimbarea direcției de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic

- din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul;

- atunci când circulaţi cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers;

- circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană câte unul;

-  înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!

  Pentru motocicliști:

- utilizați casca de protecție;

- păstraţi contactul vizual – nu presupuneți că vă văd ceilalţi. Încercați întotdeauna să aveți contact vizual cu şoferii care ar putea fi pe cale să vă intersecteze traiectoria;

- purtați îmbrăcăminte de protecție pentru motocicliști;

- păstrați-vă întotdeauna farul aprins și rulați în poziția de unde șoferii vă pot observa cu ușurință în oglinda retrovizoare;

- fiți pregătiți pentru condiții nefavorabile la drum – carosabil umed, nisip, pietriș, gropi și alte pericole rutiere de suprafață care va pot afecta grav aderența generînd accidente;

- abordați curbele cu viteză moderată, fără a le “tăia”.

Fiți vizibili– purtaţi haine strălucitoare, reflectorizante.