Fiul regretatului Andrei Galben a fost ales în funcția de rector al ULIM
Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al ULIM s-a întrunit în ședința de validare a rezultatelor alegerii rectorului. În baza numărului total de voturi obținute, în funcția de Rector ULIM a fost ales Ilian Galben, doctor în științe economice, conferențiar universitar. În urma scrutinului desfășurat, Ilian Galben a obținut 123 de voturi din în timp ce contracandidata sa, Lilia Mărgineanu, doctor în drept, conferențiar universitar, a obținut 17 voturi.
Procesul alegerilor rectorului ULIM a fost monitorizat și evaluat de către membrii Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al ULIM: Boris Volosatîi, Președintele Consiliului, Natalia Osoianu, dr., conf. univ., Secretarul consiliului, Ilie Grinceșen, dr., membru al Consiliului, care au fost desemnați prin decizia Consiliului din 2 aprilie 2018.
Deasemenea, membrii Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al ULIM au expediat rezultatele votului spre validare Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.
Conform planului managerial depus de Ilian Galben, la funcția de Rector al Universității Libere Internaționale din Moldova, își propune drept scop ca ULIM să devină instituția ce va asigura o educaţie complexă şi pluridisciplinară, cercetări ştiinţifice de perspectivă şi de importanţă majoră la nivel naţional şi internaţional. Totodată, Illian Galben are intenția ca ULIM să fie recunoscut ca un model pentru sistemul învăţământului superior naţional, european şi internaţional.
Andrei Galben, tatăl lui Ilian Galben, a fondat ULIM în anul 1992 și a deținut funcția de rector al ULIM până în 2017. La 17 decembrie 2017, la vârsta de 69 de ani, academicianul și rectorul ULIM, Andrei Galben, s-a stins din viață.