Duminică, 1 Aprilie, este prima zi a consultării publice din Chișinău pe tema Unirii cu România. Până pe 14 aprilie, locuitorii capitalei vor fi întrebați dacă sunt pentru sau împotriva Uniriii, subiect care este din ce în ce mai dezbătut în spațiul public al celor două maluri de Prut.

Cercetarea sociologică din Chișinău este derulată de experții Centrului Social-Politic European.

Locuitorii Chișinăului vor fi chestionați atât prin intermediul operatorilor de interviu, care vor bate din ușă în ușă, cât și online, pe platforma www.decid.md.

Întrebarea va fi una închisă, precodificată, cu două variante posibile de răspuns, iar chișinăuenii vor putea alege pe aceea care corespunde opiniei lor, cu ,,DA” sau „NU”.

De asemenea, în cadrul exercițiului de referendum, în Chișinău, dar și în suburbii vor fi deschise centre de consultare, unde cei interesați să participe la studiu vor putea să își exprime opinia în legătură cu Unirea.

Efectuarea acestui amplu studiu se conturează ca fiind importantă și pentru exercitarea libertății de expresie în societatea moldovenească. Rezultatele studiului au potențialul de a îmbogăți cu argumente obiective dezbaterea publică referitoare la unire, prin intermediul cifrelor interpretate de sociologi independenți.

Cercetarea are ca scop secundar să radiografieze nivelul de maturitate și sănătatea democrației din Republica Moldova, prin abordarea științifică și fără părtinire a unui subiect de interes și insuficient analizat: unirea cu România.