Grenadă explodată la Alimentară. Două persoane au murit iar trei au fost rănite

Două persoane au murit iar alte trei au fost rănite după ce a fost detonată accidental o grenadă într-un magazin din capitală. Incidentul ar fi avut loc în urma unei certe banale care s-a iscat între cumpărători și vânzătoare.
Din imaginile video postate pe o rețea de socializare de către un martor ocular, se vede că corpul neînsuflețit al unei victime a ajuns în afara magazinului. Odată ajunși la fața locului, oamenii legi au depistat că două persoane au decedat iar altele două au fost rănite. O a treia persoană, rănită în deflagrație, a solicitat ambulanța la domiciliu și a fost transportată la Institutul de Medicină Urgentă.
Serviciul „InfoTrafic” al Inspectoratului Național de Poliție a informat că a fost sistată circulația rutieră pe str.A.Mateevici, perimetrul străzilor Bulgară – V.Alecsandri.
Surse ale Deschide.MD spun că tragedia s-a produs în urma unei certe banale între doi clienți ai magazinului și vânzătoarea, care ar fi refuzat să le vândă acestora băuturi alcoolice. Cei doi ar fi amenințat-o pe femeie cu o grenadă.