Parfumuri, produse cosmetice și de îngrijire personală, estimate la  peste 80.000 lei, au fost depistate de către Echipele Mobile ale 
Serviciului Vamal într-un compartiment al trenului de pe ruta Odessa-Chișinău.

Bunurile erau ascunse în tavanul cabinei unui însoțitor de tren. Ulterior, acesta le-a declarat vameșilor că bunurile aparțin uneia dintre pasagere. 

Bunurile au fost reținute în vederea confiscării, iar cele două persoane  riscă achitarea unor amenzi în cuantum de până la 4 500 lei fiecare. 

Toate produsele aveau marcajele unor branduri renumite, motiv pentru  care cazul urmează a fi cercetat și prin prisma stabilirii unor 
eventuale încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală.