Un moldovean a fost expulzat din Ucraina la 17 martie de Serviciul de Securitate al Ucrainei. Este vorba de o "autoritate criminală", care ar fi comis mai multe crime şi a cărei misiune era să înfiinţeze pe teritoriul statului învecinat o grupare criminală, cu suportul interlopilor locali.

Potrivit SBU, moldoveanul a fost judecat anterior de 5 ori pentru jafuri și influență negativă a situației criminale în regiunea Hmelnițki.

Recent, cel în cauză și-a executat ultima condamnare, iar după ieșire planifica să creeze o grupare criminală organizată specializată în crime grave.

Astfel în urma investigațiilor, SBU a decis expulzarea forțată din Ucraina a criminalului moldovean. Acestuia i-a fost interzis accesul pe teritoriul țării vecine pe o perioadă de 5 ani.

Ofițerul de presă al Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi, a declarat pentru DESCHIDE.MD că autoritatea criminală a ajuns deja în Republica Moldova, unde este liber. Procedura de predare-primire a infractorului a fost realizată prin punctul de trecere moldo-ucrainean de la Ocnița.