Procuratura Anticorupție vine cu mai multe detalii despre acțiunile pe care le-au întreprins astăzi oamenii legii la Bălți. Într-un comunicat de presă este menționat că Procuratura Anticorupție anunță despre începerea urmăririi penale conform elementelor infracțiunii de abuz de serviciu comise în cadrul autorităților administrației publice locale a mun. Bălți prevăzute de art.327 alin.(2) lit. b Cod Penal al RM. Azi au fost audiate în calitate de martori peste 20 de persoane din cadrul primăriei, reprezentanți ai întreprinderilor municipale și altor agenți economici. Alte 2 persoane au primit calitatea de bănuit, însă nicio persoană nu a fost reținută.

Conform materialelor cauzei, în toamna anului 2014, un agent economic ar fi achiziționat de la administrația publică locală a mun. Bălți două terenuri pentru construcția unui centru mixt de deservire și comerț a autovehiculelor, mai spun procurorii. 

În perioada 2015-2017, proiectul menționat a fost semnat și aprobat, cu emiterea actelor necesare inițierii lucrărilor de construcție. În scurt timp, odată cu criza de salubrizare din mun. Bălți, factori de decizie din cadrul Primăriei au solicitat companiei să contribuie în regim de urgență la soluționarea acesteia, prin plasarea în municipiu a unui număr de aprox. 100 de tomberoane pentru deșeuri menajere, fapt acceptat de companie prin oferirea unei donații în acest sens. Mai mult, reprezentanți ai primăriei au solicitat, de la agentul economic vizat, transferul mijloacelor bănești în sumă de 600 mii lei, pe contul unei alte companii private, fapt efectuat necondiționat de către acesta. Suma de 600 mii lei a fost utilizată de către companie pentru acoperirea propriilor cheltuieli, neavând tangență cu soluționarea chestiunilor locale.

Prin urmare, s-a constatat protejarea ascunsă a intereselor companiei private de către Primăria mun. Bălți, atunci când comisia de licitație a mun. Bălți a anulat abuziv rezultatele de câștig a licitației în favoarea respectivei companii, anume pe aspectul achiziționării tomberoanelor pentru deșeuri menajere, care erau preventiv comandate de către companie de la producător, până a fi desfășurată licitația și anunțat câștigătorul, fapte ce indică asupra trucării rezultatelor licitației.

În cursul acțiunilor procesual-penale desfășurate astăzi, de către procurorii anticorupție au fost ridicate de la sediul primăriei Bălți documentele relevante investigației, au fost audiate în calitate de martori peste 20 de persoane din cadrul primăriei, reprezentanți ai întreprinderilor municipale și altor agenți economici. Alte 2 persoane au primit calitatea de bănuit. Persoanele bănuite au făcut declarații și colaborează cu organul de urmărire penală, în privința acestora nefiind aplicată măsura procesuală de constrângere –reținerea.

------------------------- Amintim că fostul primar al orașului Bălți Renato Usatîi a anunțat pe pagina sa de Facebook că fostul viceprimar al Capitalei de Nord, Igor Șeremet a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), lucru preluat imediat de presă după ce a fost emis și un comunicat al Partidului Nostru. De cealaltă parte, atât CNA cât și Procuratura Anticorupție au infirmat pentru Deschide.MD că Șeremet ar fi fost reținut.

---------------- Tot astăzi mai mulți angajați ai Procuraturii Anticorupție au mers astăzi la primăria Bălți, ca să ridice documente necesare unei investigații ce vizează trucarea unor licitații publice. Acest lucru a servit drept motiv pentru presa locală - dar și pentru liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi - de a declara că au loc percheziții în biroul primarului interimar din Bălți.

Reprezentanții Procuraturii Anticorupție au dezmințit faptul că în biroul lui Grigorișin au loc percheziții precizând că în primărie a avut loc o acțiune de ridicare a unor documente, necesare în cadrul unei investigații care vizează trucarea unor licitații publice.