Fostul primar al orașului Bălți Renato Usatîi anunță pe pagina sa de Facebook că fostul viceprimar al Capitalei de Nord, Igor Șeremet a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), lucru preluat imediat de presă după ce a fost emis și un comunicat al Partidului Nostru. De cealaltă parte, atât CNA cât și Procuratura Anticorupție au infirmat pentru Deschide.MD că Șeremet ar fi fost reținut.

Usatîi scrie că: „Oameni informați susțin că Igor Șeremet a refuzat să meargă la alegerile din Bălți în calitate de candidat din partea PDM. Plahotniuc s-a înfuriat și a dat comanda să fie arestat. Șeremet a fost reținut pentru 72 de ore”. 

Contactată de Deschide.MD, atât ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi cât și cel al Procuraturii Anticorupție, Anastasia Mihălcean au negat informațiile făcute publice de Usatîi, precizând că în timpul acțiunilor de urmărire penală nu a fost nicio persoană reținută. 

--------------------------- Amintim că tot astăzi mai mulți angajați ai Procuraturii Anticorupție au mers astăzi la primăria Bălți, ca să ridice documente necesare unei investigații ce vizează trucarea unor licitații publice. Acest lucru a servit drept motiv pentru presa locală - dar și pentru liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi - de a declara că au loc percheziții în biroul primarului interimar din Bălți.

Reprezentanții Procuraturii Anticorupție au dezmințit faptul că în biroul lui Grigorișin au loc percheziții.