La 100 de ani de la Marea Unire din 1918, care a dus la făurirea României moderne, numărul localităților care au semnat Declarația de Unire cu România a ajuns la 100.

Adoptarea documentului cu valoare de simbol de către primarul și consilierii locali din satul Carabetovca a adus și raionul Basarabeasca pe harta unionistă a R. Moldova.

Astfel până în prezent, 100 de localități și 3 raioane și-au manifestat dorința de a fi parte integrantă a valorilor neamului românesc. 

ppAmintim că primarii și consilierii din Republica Moldova, care au adoptat Declarațiile de Unire cu România sunt așteptați în acest wekeend la Iași, unde va avea loc o conferință pentru crearea Ligii Aleșilor Locali Unioniști. După întâlnirea din capitala istorică a Moldovei, primarii și consilierii vor merge în Ardeal, unde vor avea parte de un schimb de experiență cu autoritățile române.